Nu te repar. Nu te grăbesc. Te însoțesc până îți găsești, din nou, locul tău pe drumul spre scopul pentru care ai fost plăsmuită.
Lumea nu are nevoie de o versiune perfectă a ta — are nevoie de tine, pe deplin trează, pe deplin vie, pe deplin prezentă.Violeta Munteanu
Sunt Munteanu Violeta — și, înainte de orice titlu sau certificare, sunt o femeie care a fost găsită, salvată și restaurată de Bunul Dumnezeu.
M-am născut în județul Suceava, într-un loc unde credința nu era o idee, ci un fel de a respira. Am crescut printre oameni simpli, cu rădăcini adânci, care m-au învățat — fără să știe că mă învață — că valoarea unei vieți nu se măsoară în cât de sus ajungi, ci în cât de adevărat rămâi.
Adevărata mea întâlnire cu Dumnezeu a venit mai târziu, și a fost momentul în care totul a căpătat, deodată, sens. Nu pentru că am devenit perfectă. Ci pentru că, pentru prima dată, am înțeles că sunt privită cu blândețe de Cineva care mă cunoștea deja pe de-a-ntregul, cu tot ce port, cu tot ce ascund, cu tot ce mă doare. Din acel loc — nu din performanță, ci din har — a început slujirea mea.
„Sunt eu? Sunt plantată unde trebuie, cu oamenii potriviți, făcând ceea ce Dumnezeu m-a conceput să fac?"
De atunci, port în mine aceeași întrebare pe care o aud, sub o formă sau alta, la fiecare femeie pe care o însoțesc. E o întrebare cu care ne luptăm cu toții, într-o zonă de mare mister — și, recunosc, de multă confuzie. Dar cred cu toată ființa mea că fiecare om poartă în el un destin divin, un scop pe care Dumnezeu vrea, cu blândețe și răbdare, să ți-l descopere. Nu ca pe o presiune, ci ca pe un dar.
Cred că exact aici ne pierdem, de multe ori, cele mai multe dintre noi: petrecem o oră pregătindu-ne fața pentru lume — dușul, părul, hainele — și atât de puțin timp gândindu-ne la Împărăția dinăuntrul nostru, la ceea ce am fost create să facem. Ne fixăm să impresionăm, când, de fapt, ceea ce lumea are nevoie să vadă nu e o imagine reușită, ci un suflet viu.
Dacă ar fi să scriu ceva pe oglinda ta, ar fi asta: te uiți la cineva chemată să schimbe lumea din jurul ei. Lumea nu are nevoie de o versiune perfectă a ta — are nevoie de tine, pe deplin trează, pe deplin vie, pe deplin prezentă. Fii cine ești chemată să fii pentru Dumnezeu.
Asta încerc să fac, an de an, alături de femeile pe care le însoțesc: nu le repar, nu le grăbesc — le ajut să-și găsească, din nou, locul lor pe drumul spre scopul pentru care au fost plăsmuite.
Fiecare drum e diferit. Alegem împreună forma care ți se potrivește acum — nu cea care sună cel mai bine.
Întâlniri unu-la-unu, într-un spațiu sigur, unde punem întrebările pe care nu le mai punem nicăieri: cine sunt, unde sunt plantată, ce am fost creată să fac.
Un grup mic, ținut cu grijă, în care se vindecă mai mult prin prezență decât prin sfaturi. Drumul e mai ușor când nu e făcut singură.
Vorbesc bisericilor, comunităților și grupurilor de femei despre identitate, chemare și despre curajul de a rămâne adevărat.
Nu vin cu o metodă care te schimbă. Vin cu răbdare, cu întrebări bune și cu convingerea că Dumnezeu are deja ceva de descoperit în tine.
O primă convorbire, fără costuri și fără promisiuni. Îmi spui unde ești. Ascult.
„Sunt plantată unde trebuie?" Începem de la ce e adevărat, nu de la ce ar trebui.
Întâlniri constante, în ritmul tău. Fără presiune, fără performanță — din har.
Nu ca să devii altcineva, ci ca să fii, pe deplin, cine ai fost chemată să fii.
de înlocuit cu mărturii reale — prenume și oraș sunt de ajuns
“Am venit cu întrebarea „ce e greșit la mine?" și am plecat cu întrebarea „pentru ce am fost creată?". Nu e același lucru, și mi-a schimbat anul.
“Violeta nu m-a grăbit niciodată. Cred că asta a fost, de fapt, vindecarea: să am voie să merg în ritmul meu.
“Petreceam o oră pe zi pregătindu-mi fața pentru lume. Acum petrec mai mult timp cu Împărăția dinăuntrul meu — și se vede.
Nu trebuie să ai răspunsurile pregătite. E de ajuns să ai întrebarea — îți răspund personal.