Nu știu exact ce te-a adus aici, dar sunt bucuroasă că ai ajuns.
Acest blog nu va fi o colecție de sfaturi rapide sau formule de succes. Va fi, mai degrabă, un loc unde împărtășesc ce am învățat — despre identitate, credință, familie și slujire — cu speranța că, în poveștile mele, vei găsi ceva din propria ta poveste. Așa că am ales să încep chiar cu una dintre convingerile mele cele mai adânci.
Cineva mi-a spus o dată un lucru pe care nu l-am uitat:
„Nimic din ce ai spus nu m-a supărat. Ceea ce nu ai spus m-a supărat."
De atunci, port cu mine acest gând ca pe o busolă: uneori tăcerea noastră spune mai multe decât cuvintele — și adevărata slujire nu înseamnă doar să vorbești corect, ci să nu ascunzi ce contează cu adevărat.
Poate de aici vine și convingerea mea că celebritatea și creștinismul autentic nu merg mână în mână. O celebritate are nevoie de un ego hrănit constant — de priviri, de aprobare, de scenă. Dar Împărăția lui Dumnezeu funcționează după o logică inversă. Puterea pune presiune să nu schimbăm — influențează comportamentul. Dragostea influențează inima. Și eu am ales, de mult, să slujesc din dragoste, nu din nevoia de a fi văzută.
„Regalitatea este identitatea mea, slujirea este misiunea mea, intimitatea cu Dumnezeu este sursa vieții mele."
Nu slujesc ca să-mi câștig identitatea. Slujesc pentru că identitatea mea e deja stabilă — sunt fiică, sunt privilegiate cu blândețe, sunt a Lui. Din acel loc pornește tot restul.
Am învățat, de asemenea, o distincție simplă, dar care mi-a schimbat felul de a trăi: necredința se bazează pe sentimente. Credința se bazează pe promisiune, nu pe sentimente. Sentimentele se schimbă de la o zi la alta; promisiunea lui Dumnezeu rămâne aceeași.
Și mai știu ceva: când trăiești din vechea ta viață — din vechile tipare, din vechea identitate — diavolul îți va arăta exact așa cum te vede el: „Ești o lăcustă." Mică, neînsemnată, fără putere. Dar acesta nu e adevărul despre tine. E doar felul în care vrea vrăjmașul să te vezi, ca să nu-ți asumi niciodată cine ești cu adevărat.
De aceea cred, cu toată tăria mea, un ultim lucru: când Dumnezeu încuie o ușă, uneori este pentru că sunt ceva mai bun pregătit pentru tine. Alteori, este pentru că El așteaptă, pur și simplu, să folosești cheile pe care te-ai îngrijit.